POGORÂREA SFÂNTULUI DUH (RUSALIILE)

Duminica Cincizecimii este sărbătorită Pogorârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Hristos, la cincizeci de zile după Învierea Sa și la zece zile după Înălțarea Sa (Faptele Apostolilor 2, 1–41). În amintirea acestui eveniment, în fiecare an creștinii prăznuiesc cu deosebită solemnitate sărbătoarea Cincizecimii, deoarece, din punct de vedere teologic, această zi este considerată ziua de naștere a Bisericii, întrucât atunci li s-au descoperit ucenicilor lui Iisus, prin Sfântul Duh, „cele despre Împărăția lui Dumnezeu” (Fapte 1,3).

În ziua Cincizecimii a avut loc pogorârea Sfântului Duh asupra ucenicilor, inclusiv asupra Apostolilor lui Iisus (Fapte 1,15), iar, potrivit Faptelor Apostolilor, aceștia au primit Duhul Sfânt vorbind în limbi străine (glosolalie), fapt remarcat de iudeii și prozeliții care se aflau în Ierusalim pentru sărbătoarea Săptămânilor. Ca urmare, în aceeași zi, după predica Sfântului Petru, au fost botezate trei mii (3.000) de persoane, devenind membri ai Bisericii creștine. (Fapte 1,13-15; 2,1-41)

Cincizecimea a început să fie sărbătorită încă din vremea Bisericii primare, fie în Templul din Ierusalim împreună cu iudeii (Fapte 20,16), fie separat. Potrivit Părinților Bisericii și scriitorilor ecleziastici din a doua jumătate a secolului al IV-lea, se vorbește despre prăznuirea ei încă din epoca apostolică, când în această zi se săvârșea și botezul catehumenilor. Din acest motiv, până astăzi se cântă imnul: „Câți în Hristos v-ați botezat...”.

Este important să nu credem că Sfântul Duh are forma care i se atribuie în icoane, deoarece fiecare formă reprezentată este pur simbolică. Când Iisus a fost botezat în Iordan, Sfântul Duh S-a arătat în chip de porumbel. Nu a apărut pentru a adăuga ceva lui Hristos, ci simbolic, pentru a arăta ceea ce era deja în Hristos: curăția, nevinovăția și pacea. Acestea sunt simbolizate de porumbel. Când apostolii s-au adunat în a cincizecea zi de la Înviere, Sfântul Duh S-a arătat în chip de limbi de foc, pentru a le îndepărta orice păcat, slăbiciune, frică și necurăție sufletească, și pentru a le dărui puterea, lumina și flacăra credinței. Acestea simbolizează limbile de foc. Știm că focul este puternic, luminează și încălzește. Dar când vorbim despre Sfântul Duh, trebuie să gândim nu material, ci duhovnicește. Se face deci referire la puterea duhovnicească, la lumina spirituală și la râvna sufletească, adică la voința puternică, la mintea luminată și la râvna iubirii. Cu aceste daruri spirituale, Sfântul Duh i-a înzestrat pe ucenicii lui Hristos pentru a putea înfrunta lumea. „Căci nu voi sunteți cei care vorbiți, ci Duhul Tatălui vostru este Cel ce vorbește în voi.” (Matei 10,20)

Prin cele întâmplate în Duminica Cincizecimii, ucenicii lui Hristos au înțeles pe deplin misiunea lui Iisus în lume și, de aceea, nu s-au mai ascuns, ci au început să propovăduiască Învierea Învățătorului lor. Harurile duhovnicești care au umplut inimile apostolilor cu voință, credință și iubire pot deveni și pentru noi unelte duhovnicești, pentru ca, înțelegând puterea și caracterul credinței noastre, să înfruntăm prezentul cu încredere în Dumnezeu.