La 1 Decembrie 2018 se vor împlini 100 de ani de la Marea Unire din 1918 când toate provinciile istorice locuite de români, inclusiv Transilvania și ținutul Maramureșului, s-au unit şi au dat naştere aceluiaşi stat national: România. Un eveniment istoric care marchează identitatea fiecăruia dintre noi, cei care ne-am născut în România sau cei ce am primit de la părinţi şi străbuni încărcătura spirituală a spaţiului mioritic pe care s-a format un popor cu oameni înzestraţi ce s-au zbătut aproape două milenii să păstreze credinţa creștină si datinile strămoșești.


Comunitatea româno-americană a Bisericii Izvorul Tămăduirii din Long Valley, New Jersey, Statele Unite, a hotărât să comemoreze centenarul unirii neamului românesc printr-un proiect indrăzneţ dar de suflet şi anume sa clădeasca aici in New Jersey o biserică de lemn maramureşană ca simbol al reântregirii neamului românesc din 1918. Acest monument reprezintă totodată şi comemorarea eroilor poporului nostru, eroi care s-au jertfit de-a lungul veacurilor pentru neamul românesc, cel mai recent ȋn cele două războaie mondiale şi la Revoluţia din Decembrie 1989.

Aici, pe continentul Nord American, biserica de lemn va constitui simbolul etnicităţii româneşti pe aceste meleaguri care sperăm să dăinuiasca sute de ani ca şi minunatele biserici de lemn din România. Suntem ȋncrezatori că această biserică va deveni loc de pelerinaj pentru cei care-l iubesc pe Dumnezeu, pentru cei ce ȋndrăgesc istoria umanităţii şi mai ales pentru cei cu inima română.


Apelam la toţi românii răspândiţi de viaţă pe toate continentele lumii şi vă rugăm să ne mobilizăm. “Hai să dăm mână cu mână cei cu inima română” şi să contribuim fiecare din noi la ridicarea acestui monument al neamului, să lăsăm ȋn urma noastră ȋn afara graniţelor României o bucăţică de credinţă, istorie şi cultură românească.


Sperăm că veţi deveni emisari ai acestui proiect şi ȋl veţi ȋmpărtăşi şi altor români pe care ȋi cunoaşteţi sau prietenilor care chiar dacă nu sunt români vor fi impresionaţi şi totodată inspiraţi de această unică iniţiativă şi vor dori sa ia parte la aceasta minunata lucrare.
Aşa cum bine spune marele poet român Vasile Alexandri ȋn Hora Unirii, “unde-s mulţi puterea creşte” şi noi, cei implicaţi in acest proiect, avem ȋncredere ȋn spiritul de unitate al românilor de pretutindeni şi ȋn puterea nevăzută ce ne leaga pe toţi prin credinţa şi dorinţa de a ne sprijini unii pe alţii.


Vă aşteptăm oricând să ne vizitaţi in Long Valley. Sunteţi bineveniţi să poposiţi pe la noi ȋn timpul construirii bisericii de lemn pentru a constata progresul acestui proiect mareţ, dar mai ales după ridicarea acestui monument comemorativ. 

O lucrare ambițioasă

Cu o înălțime de 32 de metri (circa 90 ft), latime 13 metri (circa 42 ft), lungime de 30 metri (circa 95 ft), proiectul nostru va scoate la lumină o construcţie cu un echilibru arhitectural şi o armonie desăvârșită a proporțiilor, ce-i va conferi monumentalitate și grandoare.

Biserica va fi ridicată în forma Sf. Cruci (Altar, Naos cu cele două abside, Pronaos și Pridvor), din bârne masive de brad încheiate în cheutori, cu un balcon interior (cafas) și unul exterior (deasupra pridvorului), turla clopodniței fiind de departe cea mai spectaculoasă latură a Bisericii așezată peste pronaos.

În partea superioară a turlei vom afla un foișor unde vor fi ancorate clopotul și toaca, iar peste acesta coiful și crucea cea mare, simbol al biruinței și stindardul creștinilor.

Acoperișul va fi făcut din șindrilă în forma ciocului de rață. O altă latură deosebită a Bisericii o va reprezenta pritvorul, balconul exterior și intrandul Bisericii- brăzdat cu bogate sclupturi și încrustări cu motive geometrice și simboluri ale vieții.