Sfintele Taine

Sfintele Taine sunt lucrări văzute, instituite de Mântuitorul Hristos şi încredinţate Bisericii, prin care se împărtăşeşte credinciosului harul Sfântului Duh. Săvârşitorul Sfintelor Taine este Hristos prin slujitorii săi: episcopi şi preoţi. Necesitatea Sfintelor Taine este de netăgăduit, pentru că împărtăşesc harul lui Dumnezeu care este condiţia obligatorie pentru mântuire. Locul săvârşirii, de obicei în biserică. Numărul Sfintelor Taine în Biserica Ortodoxă este de şapte.

1. Taina Botezului

Botezul este Sfânta Taină care prin întreita cufundare în apă şi invocarea numelui Sfintei Treimi se şterge celui botezat păcatul strămoşesc şi celelalte păcate săvârşite până în acel moment (dacă cel botezat este adult), se naşte la o viaţă nouă, spirituală, şi devine membru al Bisericii lui Hristos. Botezul este numit şi "uşa tainelor", fiindcă numai prin botez devenim fii ai lui Dumnezeu după har şi mădulare vii ale trupului Sau mistic şi numai astfel, botezaţi fiind, putem primi şi celelalte Taine. Botezul este întemeiat ca Taină de către Mântuitorul prin cuvintele: "Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" (Matei 28,19). Săvârşitorii Tainei Sfântului Botez sunt episcopii şi preoţii, căci lor le-a încredinţat Mântuitorul Iisus Hristos puterea de a săvârşi Sfintele Taine. Numai în caz de nevoie poate boteza şi diaconul, iar în cazuri cu totul deosebite poate face acest lucru şi un simplu credincios, având însă grijă să rostească cuvintele care arată că lucrarea se face în numele Sfintei Treimi. In acest caz, dacă cel botezat trăieşte, trebuie chemat preotul pentru citirea rugăciunilor din rânduiala Botezului şi administrarea Tainei Mirungerii şi a împărtăşaniei. Formula botezului este: „Se botează robul lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui, Amin, şi-al Fiului, Amin, şi-al Sfântului Duh, Amin, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”. Botezul nu se repetă.

 

Recomandări înainte de botez:

  • În ziua întâi după ce femeia lăuză a născut, moaşa, sau cineva din familie aduce la biserică într-o sticlă apă curată pentru sfinţire. După sfinţire, apa este folosită de femeia lăuză spre „a o gusta, sau o va lua, sau se va stropi, spre alinarea duhurilor, spre iertarea păcatelor spre depărtarea tuturor relelor, spre tărie şi spre vindecare”.

  • În a opta zi, preotul este chemat la casa unde s-a născut pruncul şi citeşte rugăciunile la femeia lăuză, după care citeşte şi rugăciunea de însemnare a pruncului când i se pune numele. Părinţii împreună cu naşii vor alege un nume de sfânt ales din calendarul creştin ortodox. Este recomandat a i se pune copilului doar un nume. Se va evita punerea unor nume străine de ortodoxie, precum: Mercedes, Raul, ş.a.

 

Botezul grabnic sau de urgenţă:

  • Se cuvine a şti că, dacă pruncul născut este slab şi nu suge, ci trage să moară, nu trebuie să aştepte, cum rău zic unii, până la a şasea sau a opta zi, spre a-l boteza; ci în ceasul în care s-a născut, spălându-l, un bărbat sau orice persoană botezată îndată să-l şi boteze, spre a nu muri nebotezat. Dacă va trăi pruncul, acesta se va aduce la biserică, unde preotul va continua rânduiala botezului.

  • Dacă femeia însărcinată, din vreo lovitură sau din altă pricină se întâmplă să lepede copilul (să avorteze), degrabă să alerge la preot spre a i se citi rugăciunea când leapădă femeia, după care să se spovedească şi să primească canonul de pocăinţă, după rânduială.

 

Naşii de botez:

  • Părinţii pruncului născut trebuie să rânduiască naşii de botez de credinţă ortodoxă şi cucernici. Naşii de botez vor învăţa pe de rost Simbolul de credinţă (Crezul), pe care îl vor rosti la momentul potrivit. Naşul are îndatorirea să îngrijească de viaţa sufletească a finului său, învăţându-l, la vremea cuvenită, adevărurile dreptei credinţe spre a face din el un bun credincios, mădular sănătos al Sfintei Biserici. Dar şi finul este dator cu ascultare şi cu respect fată de naş, în aceeaşi măsură cum îi ascultă pe părinţii săi trupeşti.

Recomandări la botez:

  • La 40 de zile după naştere, naşii vor aduce la biserică, odată cu pruncul: certificatul de naştere al copilului, o lumânare, prosop, săpun, o sticluţă cu ulei, faşă, o pânză albă şi o păturică (numai iarna).

  • După săvârşirea Tainei Botezului, naşul(a) sau tatăl pruncului va solicita preotului care a săvârşit botezul eliberarea certificatului de botez. În cazul pierderii acestuia, un altul nu va mai putea fi eliberat, decât în urma declarării nulităţii aceluia în Monitorul Oficial.

Recomandări după botez:

  • La 8 zile după botez, mama împreună cu pruncul botezat vor veni la biserică, pentru a li se citi: mamei rugăciunile de curăţire, iar pruncului rugăciunile de îmbisericire. Va fi de faţă şi naşul, care va ţine în mână lumânarea ce a avut-o pruncul la botez.

  • De va fi băiat, preotul îl duce în sfântul altar şi-l închină la cele patru laturi ale sfintei mese, iar de va fi fată, o duce până la uşile împărăteşti şi o închină la icoanele catapetesmei şi la iconostas.

2. Taina Mirungerii

Aşa cum pruncul nou-născut are nevoie de hrană pentru a creşte şi a se întări în cele trupeşti, cel născut prin Taina Sfântului Botez are trebuinţă de creştere şi întărire duhovnicească în viaţa cea nouă, viaţa în Hristos Domnul. Iar această întărire, care vine de la Sfântul Duh, i se dă celui botezat prin a doua Taină a Sfintei Biserici, prin Sfântul Mir (Mirungerea). Taina Mirungerii este instituită de Mântuitorul Iisus Hristos care făgăduieşte sfinţilor apostoli că le va trimite Duhul Sfânt: «Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu ; voi însă, şedeţi în cetate până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus» (Luca XXIV, 49). In chip mai lămurit, pentru înţelegerea noastră, mai vădit şi mai strălucit avea să se arate instituirea acestei Sfinte Taine în ziua Cincizecimii, în ziua Pogorârii Sfântului Duh cu toate darurile Sale. Taina Mirungerii este Sfânta Taină prin care preotul unge pe cel botezat cu Sfântul şi Marele Mir, spunând cuvintelor: ”Pecetea darului Sfântului Duh, Amin”. Prin această taină se împărtăşeşte primitorilor harul Sfântului Duh, care luminează mintea pentru înţelegerea şi mărturisirea adevărului creştin; ea întăreşte voia pentru propăşirea în toate cele bune, dând astfel celor botezaţi tăria de a fi adevăraţi creştini sau locaşuri vrednice ale Sfântului Duh. Pentru săvârşirea tainei se cere ungerea cu Sfântul şi Marele Mir, care se prepară din untdelemn, vin şi 35 diferite arome. Acestea se sfinţesc în Joia Patimilor, numai de către episcopi, din bisericile autocefale. Amestecul diferitelor arome simbolizează bogăţia şi felurimea darurilor Sfântului Duh. Taina Mirungerii nu se repetă decât într-un singur caz: se administrează ereticilor şi schismaticilor care se întorc la Biserica Ortodoxă, după lepădarea publică a ereziei sau a schismei şi revenirea la dreapta credinţă. În Biserica Catolică, Taina Mirungerii este despărţită de cea a Botezului şi poartă numele de Confirmare, care se administrează la vârsta de 14 ani. In acest caz, confirmarea este făcută de episcopul locului, prin aşezarea mâinii episcopului pe capul copiilor şi miruirea frunţii cu ulei sfinţit.

3. Taina Sfintei Împărtăşanii (Euharistia)

Născut la viaţa cea nouă în Iisus Hristos, întărit în ea prin pecetea darului Sfântului Duh, pruncul nou botezat se poate învrednici şi de primirea celorlalte Sfinte Taine. Aşa i se dă lui Taina Sfintei Împărtăşanii sau Cuminecături, prin care, sub chipul pâinii şi al vinului primeşte însuşi Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos spre iertarea păcatelor şi spre viata de veci. Această Sfântă Taină se mai numeşte şi Sfânta Euharistie ceea ce înseamnă mulţumire, pentru că atunci când a aşezat-o, la Cina cea de Taină, Mântuitorul Hristos a mulţumit Părintelui ceresc înainte de a frânge pâinea şi a o da Sfinţilor Apostoli. Sfânta Împărtăşanie este cea mai mare Taină, fiindcă prin ea noi nu primim numai harul dumnezeiesc, ci pe Însuşi izvorul harului, pe Iisus Hristos, împărtăşindu-ne cu Trupul şi Sângele Său. Mântuitorul Hristos a instituit Taina Sfintei Euharistii în Joia Patimilor, la Cina cea de Taină. Atunci, luând pâinea şi binecuvântând-o, a frânt-o şi, dând-o ucenicilor Săi, a zis: «Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu. Si luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor» (Matei XXVI, 26-28). După aceea le-a poruncit : «Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea» (Luca XXII, 19). Sfânta Taină a Împărtăşaniei se săvârşeşte numai de episcop si preot şi numai în cadrul Sfintei Liturghii; ea este miezul şi centrul Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii. Darurile ce se aduc spre prefacere în Trupul şi Sângele Domnului sunt pâinea din grâu curat şi dospită şi vinul, tot curat, din struguri. La primirea Sfintei Cuminecături sunt chemaţi toţi fiii Sfintei Biserici; ei se pot împărtăşi dacă mai întâi şi-au mărturisit păcatele şi au fost dezlegaţi de preotul duhovnic. După primirea Sfintei Cuminecături se cuvine să nu mai sărute icoana, sau mâna episcopului sau preotului, să-si păzească limba de orice vorbă deşartă, de blestem, de clevetiri, cinstind astfel Dumnezeiescul Trup si Sânge pe care l-au primit. Când ne împărtăşim? Dat fiind roadele Sfintei Împărtăşanii, Sfânta Biserică porunceşte fiilor ei să se pregătească şi să se împărtăşească cât mai des, îndeosebi, în cele patru posturi mari de peste an, în preajma unei călătorii mai îndelungate, la caz de suferinţă şi boală, ca şi înainte ca mirii să se învrednicească de Sfânta Cununie. Efectele binefăcătoare ale Sfintei Împărtăşanii apar numai în sufletele celor care au primit-o cu vrednicie. Celor nepregătiţi şi nevrednici le aduce osândă de la Dumnezeu (1 Cor. XI, 27-29).

Recomandări înainte de împărtăşire:

  • Pentru împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului este necesar, pe de o parte, ca omul să se spovedească, iar pe de altă parte să-şi curăţească trupul şi sufletul prin post, cel puţin câteva zile, prin rugăciune şi prin fapte bune. Prin urmare, credinciosul se va pregăti atât sufleteşte, prin evitarea, pe cât posibil, a grijilor lumeşti, prin lepădarea păcatelor şi prin împăcarea cu toţi semenii, cât şi trupeşte, prin post alimentar, prin abstinenţa de la relaţiile trupeşti şi printr-o igienă corespunzătoare a trupului.

  • Prezentarea în faţa Sfântului Altar a credinciosului în vederea primirii Sfintei Taine, se face respectând următoarele cerinţe: bărbaţii vor fi îmbrăcaţi decent şi vor fi bărbieriţi, femeile vor avea ţinuta decentă şi capul acoperit.

  • Împărtăşirea cu Sfintele Taine va fi precedată de împlinirea unui canon rânduit de preotul duhovnic la spovedanie şi din citirea din cartea de rugăciuni a celor 12 rugăciuni de dinainte de împărtăşanie.

  • Nu se pot împărtăşi persoanele care au de ispăşit un canon şi au fost oprite de preotul lor duhovnic.

 

Recomandări după împărtăşire:

  • De îndată ce va primi Sfânta Împărtăşanie, credinciosul va aduce laudă lui Dumnezeu şi va citi rugăciunile de mulţumire, rânduite în cartea de rugăciuni.

  • După ce a primit Sfânta Împărtăşanie, credinciosul va evita să sărute mâna preotului sau icoanele, cu atât mai puţin să mănânce peşte sau alte alimente nepotrivite, pentru ca nu cumva vreo părticică din Sfintele Taine rămasă pe buze sau în gură să fie aruncată afară.

  • După împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos se ia anaforă.

  • De la vârsta de şapte ani omul nu mai poate primi Împărtăşania decât precedată de Spovedanie.

 

Împărtăşirea copiilor sub vârsta de 7 ani: Biserica primeşte la Sfânta Împărtăşanie pe copilului în vârstă de până la 7 ani fără ca acesta să fi fost spovedit înainte, considerând că păcatele acestuia sunt mici şi Dumnezeu, prin rugăciunile preotului, le iartă. Cu toate acestea copilul trebuie să ţină ajun (să nu mănânce nimic din seara precedentă). După vârsta de 7 ani, toţi copii se vor împărtăşii după rânduiala respectată de toţi credincioşii.

4. Taina Spovedaniei (a Mărturisirii)

Este Taina în care Dumnezeu iartă, prin duhovnic, păcatele creştinilor care se căiesc sincer şi le mărturisesc la scaunul spovedaniei, în faţa preotului. Mântuitorul Hristos a îngăduit această Taină sfinţilor Săi Apostoli când le-a spus: "Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer" (Matei XVIII, 18). El a instituit-o apoi după Sfânta Sa înviere din morţi, când arătându-Se apostolilor le-a zis: «Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl vă trimit şi Eu pe voi. Si zicând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute» (Ioan XX, 21-23). Puterea de a lega şi dezlega păcatele o are numai Mântuitorul Hristos, dar El a dat această putere şi apostolilor (Ioan XX, 21-23) şi prin aceştia, episcopilor şi preoţilor. Este Taina prin care se dă credinciosului dezlegarea de păcatele pe care le-a mărturisit cu durere în faţa duhovnicului şi acceptul de a se împărtăşi. Spovedania se face abia după conştientizarea păcătoşeniei; să fie completă, sinceră, corectă şi cu umilinţă. Duhovnicul se schimbă decât în situaţii speciale: când a decedat, s-a mutat la o parohie îndepărtată, când credinciosul se mută în altă parohie ş.a.m.d.

 

Dacă cel care urmează a se spovedi constată că nu s-a mai spovedit de cel puţin un an de zile, acel credincios va trebui sa urmeze aceste îndemnuri, sfaturi:

  • îşi va face un proces de conştiinţă ce se manifestă prin aducerea aminte de toate păcatele săvârşite până în momentul spovedaniei. În acest sens, este indicat, recomandat să se cumpere de la magazinul bisericii un îndrumar pentru spovedanie (de preferat cel scris de Protos. Nicodim Măndiţă). Acest îndrumar conţine o enumerare a păcatelor posibile săvârşite de credincios. În cazul în care creştinul sesizează că a făcut anumite păcate pe care le regăseşte aici, îşi va scoate pe o bucată de hârtie toate acele păcate cu care se identifică, desigur fără a avea pe nimeni în preajma sa . Cu această hârtie va merge înaintea preotului duhovnic şi va citi toate păcatele scrise. Credinciosul va evita rostirea numărului păcatului întâlnit în carte (de ex. însuşirea unor numere precum 4, 7, 275, etc.) sau de a aştepta ca preotul să întrebe ce păcate a săvârşit. După ridicarea de la spovedanie, cel care a citit în faţa preotului acele păcate, va merge credinciosul afară din biserică şi va da foc acelei bucăţi de hârtie. Se recomandă de asemenea ca pe respectiva hârtie sau pe carte, să evite bifarea păcatelor pe care le-a făcut sau înmânarea ei preotului duhovnic.

  • Înainte şi după spovedanie credinciosul va citi câteva rugăciuni cuprinse într-o carte de rugăciune.

Cum trebuie să ne spovedim?

Recunoaşterea păcatelor se face prin mărturisirea sau spovedirea lor, prin viu grai, în fata preotului duhovnic. Păcatul apasă conştiinţa noastră ca o piatră şi o răneşte dureros. Dar prin mărturisire, sufletul se uşurează, inima dobândeşte linişte, conştiinţa câştigă împăcare şi rana se vindecă. După cum bucuriile cer să fie mărturisite si prin aceasta îşi sporesc frumuseţea, asemenea si durerile se cer mărturisite si astfel sufletul se uşurează.

Păcatul, oricum ar fi el, mare sau mic, trebuie să fie mărturisit în fata preotului duhovnic, cu adâncă părere de rău, cu hotărârea de a nu mai greşi, cu credinţa puternică în Hristos si cu nădejdea în îndurarea Lui. Aceasta, pentru a ne păstra mereu curată haina sufletului nostru, pentru a nu ne despărti de Dumnezeu. Sfântul apostol Iacob ne îndeamnă, zicând : «Mărturisiti-vă unul (credinciosul) altuia (preotului) păcatele si vă rugati unul pentru altul, ca să vă vindecati, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului" (Iacob V, 16). Asadar, când ne simtim apăsati de păcate, când suntem bolnavi sufleteste, să alergăm la preotii Sfintei Biserici si lor să ne mărturisim, ca prin rugăciunea si dezlegarea lor să dobândim iertarea păcatelor (Iacob V, 14—15). Si în alt loc ni se grăieste despre îndatorirea crestină de a ne mărturisi păcatele: «Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi însine si adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele, El — Iisus Hristos — este credincios si drept, ca să ne ierte păcatele si să ne curătească pe noi de toată nedreptatea. Dacă zicem că n-am păcătuit, îl facem mincinos, si cuvântul Lui nu este Intru noi» (1 Ioan I, 8—10). Lucru deosebit de însemnat nu este însă numai mărturisirea păcatelor, ci căinta, adică părerea de rău si durerea sufletească pe care o simte crestinul pentru păcatele săvârsite în felurite chipuri.

 

Cum ne pregătim pentru spovedanie?

Cerinţele unei bune mărturisiri a păcatelor trebuie împlinite printr-o pregătire din bună vreme, cu deosebire prin post si rugăciune. Căci postul smereşte trupul, iar rugăciunea deschide sufletul credinciosului în fata lui Dumnezeu. De asemenea, să cercetăm în cei măsură ne-am împlinit datoriile către Dumnezeu, către Sfânta Biserică, apoi către aproapele, către familie, către noi înşine, către ţară, si aşa să păşim către Sfânta Taină a Spovedaniei. Ştiut este că Sfânta Mărturisire se administrează celor ce se pregătesc a primi Sfânta Cuminecătură. De aceea si grăieşte Sfântul Apostol Pavel: «Să se cerceteze omul pe sine si aşa să mănânce din pâine si să bea din pahar» (1 Cor. XI, 28), adică să ia Sfântul Trup si Sânge al Mântuitorului Iisus Hristos numai după vrednică mărturisire.

Potrivit cu greutatea păcatelor mărturisite si după cea mai bună socotintă a preotului-duhovnic, celui ce s-a spovedit i se dă, înainte de dezlegare, un canon de pocăinta, ca de pildă : rugăciuni, metanii, participarea la sfintele slujbe si îndeosebi la Sfânta Liturghie din duminici si sărbători, fapte de milostenie, înfrânări de la anumite mâncăruri sau fapte. Toate acestea nu urmăresc pedepsirea celui ce s-a mărturisit, ci îndreptarea lui; ele sunt asemenea unor leacuri spre însănătosire duhovnicească, spre întărire în virtute si îndepărtare de păcat.

Roadele Sfintei Mărturisiri sunt de nepretuit. Căci ea ne dezbracă de haina întinată a păcatelor si ne îmbracă în haina cea nouă a virtutilor crestine, în haina luminoasă a harului dumnezeiesc ; din starea de păcat si de osândă, ea ne trece în starea de har mântuitor. Ea ne deschide calea spre desăvârsire, ne sporeste evlavia, rodeste curătia sufletului, pacea cugetului, îndreptarea vietii spre câstigarea fericirii vremelnice si vesnice.

Soroacele Sfintei Mărturisiri nu sunt fixe. Dar e bun si folositor lucru, pentru viata noastră duhovnicească, să ne spovedim cât mai des, dar mai ales cu prilejurile arătate în legătură cu Sfânta Cuminecătură.

5. Taina hirotoniei (preoţia)

Este Taina care prin punerea mâinilor episcopului se coboară asupra celui în cauză harul divin cu darul de a învăţa, sfinţi şi conduce pe credincioşi pe calea mântuirii. Candidatul trebuie să fie botezat ortodox, integral trupeşte, fără să sufere de vreo boală care sa-i interzică practicarea sau îndeplinirea corectă a misiunii. Harul preoţiei a fost dat prin continuitate apostolică încă din primul veac al creştinismului până azi, fără întrerupere. Preotul are misiunea de aduce turma încredinţată către mântuire. Poate fi caterisit în caz că încalcă unul din canoanele Bisericii sau dacă nu ascultă episcopul de care ţine.

6. Taina Cununiei (a Nunţii)

Este Taina prin care un bărbat şi o femeie, care consimt în mod liber să trăiască împreună în scopul desăvârşirii personale şi a naşterii copiilor, primesc harul divin care sfinţeşte legătura lor. Primitorii trebuie să fie bărbat şi femeie, să nu fie rude apropiate, ambii de religie ortodoxă. Biserica Ortodoxă permite doar trei căsătorii, cu specificarea că a doua şi a treia cununie nu mai sunt Taine ci simple ierurgii. Există zile speciale rânduite în calendar în care nu se fac nunţi. Naşii să fie ortodocşi şi cununaşi religios. Înainte de primirea acestei Sfinte Taine cei doi tineri (bărbat şi femeie), precum şi naşii se vor spovedi, pe rând, la preotul duhovnic şi vor participa la Sfânta Liturghie, cu cel puţin trei duminici înainte de această Taină; Atunci când unul dintre cei doi soţi aparţine unei alte religii, se face mai întâi trecerea la ortodoxie la Biserică, dacă nu s-a primit Botezul se face acesta înainte de căsătorie. În timpul oficierii Sfintei Taine, se va păstra o atitudine corespunzătoare din partea celorlalţi nuntaşi, evitându-se râsul, cântatul sau alte obiceiuri care nu au nici o legătură cu Biserica. 

7. Taina Sfântului Maslu

Maslul este Sfânta Taină în care, prin rugăciunile preoţilor şi ungerea bolnavului cu untdelemn sfinţit, se împărtăşeşte harul lui Dumnezeu spre tămăduirea celui bolnav. După porunca lui Hristos, Apostolii au mers să propovăduiască Evanghelia şi, întâlnind oameni bolnavi, „îi ungeau cu untdelemn şi-i vindecau” (Marcu 16, 3). Harul tămăduieşte trupul de slăbiciuni şi curăţă sufletul de păcate. Săvârşirea acestei Taine s-a transmis episcopilor şi preoţilor. Sfântul Apostol Iacob scrie: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui” (Iacov 5, 14-15). Sfinţii Părinţi îndeamnă la săvârşirea Sfântului Maslu. Astfel: „Dacă sufletul este sănătos, boala trupului nu poate să-i cauzeze omului nicio pagubă” (Sf. Ioan Gură de Aur); “Boala,deşi îţi chinuieşte trupul, totuşi îţi mântuieşte sufletul” (Sf. Tihon de Zadonsk);  “Sănătatea trupului îi deschide omului uşa spre multe capricii şi păcate, iar neputinţa trupului o închide” (Sf. Tihon de Zadonsk);  “Dacă te molipseşti de vreo boală, nu te deznădăjdui şi nu te împuţina cu duhul; ci mulţumeşte-I lui Dumnezeu, că El se îngrijeşte ca prin această boală să-ţi facă un bine” (Sf. Isaia Pustnicul).

Slujba Sfântului Maslu se face în Biserică. În mod excepţional, această Sfântă Taină se poate face şi la domiciliul celui aflat în neputinţă. După predania veche a Bisericii, pentru slujba Maslului este nevoie de şapte preoţi. Atunci când acest număr nu poate fi împlinit, din motive binecuvântate, pot sluji chiar şi numai doi preoţi. Credincioşii care participă la această Sfântă Taină aduc la biserică făină, untdelemn şi lumânări, împreună cu un pomelnic pe care îi vor trece, mai întâi, pe cei bolnavi, atât din familie cât şi vecini sau prieteni, apoi pe ceilalţi membri ai familiei. De asemenea, cei care participă la această Sf. Taină, aduc la biserică o haină, care unsă fiind cu undtdelemn sfinţit, va fi purtată de cel aflat în neputinţă. Conform predaniei Bisericii, la această Sf. Taină participă, mai întâi, cei aflaţi în diferite neputinţe, sau bolnavi, însă pot participa şi ceilalţi credincioşi, deoarece această Sf. Taină nu se săvârşeşte doar pentru cei bolnavi trupeşte, ci şi pentru cei bolnavi sufleteşte.Este greşită statornicia în rândul credincioşilor a următoarei expresii: ,,dacă i se face maslu, ori moare ,ori trăieşte”. Scopul acestei Taine nu este acela de a ,,omorî” oameni, ci de a-i vindeca atât trupeşte cât şi sufleteşte, precum şi iertarea păcatelor celor prezenţi.

Din făina şi untdelemnul aduse la această Sfântă Taină se fac turtiţe mici, pe care le vor mânca cei bolnavi. Untdelemnul şi făina ce rămân, trebuie păstrate într-un loc curat. Acestea pot fi folosite numai cu scopul de sfinţire a vieţii. Cei care participă la această Sf. Taină, şi care primesc ungerea cu untdelemnul sfinţit, îşi sfinţesc sufletul, prin curăţirea de întinăciuni şi primesc tămăduire de boli, împărtăşindu-se, astfel, de mila şi îndurarea lui Dumnezeu. Deschiderea Sfintei Evanghelii ,,pe roşu sau pe negru”, nu înseamnă că cel bolnav mai poate trăi sau nu;