Despre Discernământ

Ce este discernământul – Cum îl dobândește omul – Unde se aplică – Care sunt roadele lui

Introducere

Dintre toate căile vieții duhovnicești, niciuna nu este atât de delicată, atât de subtil lucrată și atât de dificilă ca drumul discernământului. Toți Părinții, fără excepție, învață că discernământul este:

• barometrul sănătății duhovnicești,

• instrumentul prin care creștinul deosebește voia lui Dumnezeu de înșelare,

• mama virtuților,

• cununa maturității duhovnicești,

• ochiul sufletului,

• cârmuitorul corabiei duhovnicești a Bisericii și a sufletului.

Chiar dacă dragostea este centrul Evangheliei, fără discernământ dragostea poate deveni indulgență fără măsură, sentimentalism, slăbiciune sau chiar erezie.

Sfântul Ioan Sinaitul spune limpede:

„Discernământul este lumină în neștiință, întoarcere a celor rătăciți, lumină în întuneric, știință pentru începători, înțelepciune pentru cei desăvârșiți.” (Scara, Cuvântul 26)

Când Părinții vorbesc despre discernământ, nu înțeleg doar „bună judecată” sau „raționalitate”, ci un dar al Duhului Sfânt, care se cultivă prin ascultare, smerenie, rugăciune și pocăință.

Această lucrare analizează în profunzime:

• Ce este discernământul

• Cum se dobândește

• Unde se aplică

• Care sunt roadele lui

• Discernământul ca dar al Duhului Sfânt în Biserică

1. Ce este discernământul?

1.1. Definitia patristică

Părinții descriu discernământul în mai multe feluri, dar esența este comună. Discernământul este „Judecata sănătoasă și fără greșeală a gândurilor și lucrurilor, astfel încât să corespundă în mod drept timpului, modului, locului și împrejurării.”

Este capacitatea creștinului de a:

• deosebi binele de rău,

• voia lui Dumnezeu de voia egoismului,

• lucrarea harului de lucrarea patimii,

• adevărul de înșelare,

• măsura dreaptă de exces sau lipsă.

Sfântul Isaac Sirul definește discernământul astfel:

„Lumină care luminează sufletul ca să vadă calea dreptății.”

1.2. Discernământul – Ochiul și lumina sufletului

Discernământul funcționează ca: ochiul sufletului, cârma vieții, senzor fin al harului, balanță între tăcere și cuvânt, odihnă și priveghere, milostenie și cumpătare, asprime și îngăduință.

Sfântul Antonie cel Mare spune:

„Discernământul este cea mai mare dintre virtuți. Fără el, nicio virtute nu este sigură.”

Asta înseamnă:

• postul fără discernământ devine mândrie,

• dragostea fără discernământ devine complicitate,

• rugăciunea fără discernământ devine psihologism,

• ascultarea fără discernământ duce la înșelare,

• smerenia fără discernământ devine defetism.

1.3. Discernământul – Vedere și prevedere

Potrivit Părinților, discernământul este:

• un fel de vedere duhovnicească,

• capacitatea de a vedea cele ce urmează, înainte de a se întâmpla,

• radar spiritual care avertizează sufletul despre pericole.

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune:

„Mintea care are discernământ prevede cele viitoare prin curăția inimii.”

Nu este vorba de ghicire sau profeție, ci de inimă curată, minte luminată, viață smerită, duh liniștit.

1.4. Discernământul ca har al Duhului Sfânt

Discernământul este, după cum s-a spus:

„Dar al Duhului Sfânt, răsplată pentru cei ce păzesc cu precizie conștiința și poruncile dumnezeiești.”

Nu este un talent natural, ci un har duhovnicesc, deoarece:

• omul este limitat,

• patimile întunecă judecata,

• neștiința și prejudecățile deformează adevărul.

Numai Duhul Sfânt poate:

• curăța ochii sufletului,

• risipi confuzia,

• elibera inima de patimi,

• arăta calea mântuirii.

2. Cum se dobândește discernământul?

Discernământul nu se primește automat. Părinții învață că este rodul nevoinței, curăției, rugăciunii, ascultării, experienței, și mai ales al smereniei.

2.1. Curăția conștiinței

Sfântul Paisie spune:

„Discernământul este talentul Duhului Sfânt. Și Duhul îl dă celor care au conștiința sensibilă.”

Omul care:

• păzește poruncile,

• evită păcatele,

• se spovedește regulat,

• se luptă cu smerenie,

• curăță mintea și inima,

primește de la Duhul Sfânt darul discernământului.

2.2. Smerenie și ascultare

Marele dascăl al discernământului, Sfântul Ioan Scărarul, spune:

„Discernământul la începător înseamnă cunoașterea propriei neputințe.”

Pentru începători, discernământul înseamnă să știi că nu ai discernământ.

Această smerenie duce la ascultare:

• de Dumnezeu,

• de Biserică,

• de duhovnic,

• de rânduială,

• de tradiție.

Ascultarea naște discernământ, pentru că ascultarea zdrobește egoismul. Unde este ego, nu este discernământ.

2.3. Rugăciune și liniștire

Sfântul Grigorie Palama spune:

„Trezvia și rugăciunea curăță mintea și nasc discernământ.”

Mintea care fuge încontinuu, absoarbe imagini și zgomote si este trasă de patimi, nu poate discerne Rugăciunea liniștește duhul, aduce lumină, alungă patimile, curăță ochiul sufletului. Așa se dobândește treptat vederea duhovnicească.

2.4. Experiență, încercări și greșeli

Discernământul se cultivă și pe cale firească prin experiență.

Sfântul Pimen cel Mare spune:

„Discernământul se dobândește prin multă experiență.”

Viața duhovnicească are greutăți, are căderi, are capcane.

Prin greșeli, omul învață să fie atent, să se înfrâneze, să se maturizeze.

3. Unde se aplică discernământul?

Discernământul este virtutea care atinge întreaga viață duhovnicească, morală, psihologică, socială, familială, monahală, bisericească.

3.1. În viața duhovnicească

Aici este centrul:

• discernământ în rugăciune,

• în post,

• în milostenie,

• în nevoință,

• în pocăință,

• în tăcere și cuvânt,

• în înțelegerea gândurilor.

Părinții subliniază că diavolul luptă mai ales împotriva discernământului, căci acolo este izvorul mântuirii.

3.2. În relațiile umane

• discernământ în cum vorbim,

• când vorbim,

• ce spunem,

• în asprime sau blândețe,

• în sfătuirea celorlalți.

Fără discernământ:

• dragostea devine alint,

• adevărul devine cruzime,

• sinceritatea devine insultă.

Sfântul Paisie vorbea despre „un bun fel de asprime” și „un bun fel de blândețe”, în funcție de starea sufletească a celuilalt.

3.3. În conducerea Bisericii

După cum bine s-a spus:

„Discernământul este instrumentul de precizie al Bisericii. Este cârma corabiei duhovnicești.”

Într-adevăr, episcopii, preoții, duhovnicii, monahii au nevoie de discernământ înalt pentru a călăuzi suflete, comunități, crize pastorale, situații dificile.

Fără discernământ în Biserică apar schisme, se impun decizii greșite, se pierde măsura.

3.4. În lupta cu gândurile

Discernământul este arta de a deosebi gândurile.

Sfântul Casian Romanul explică faptul că există:

• gânduri de la Dumnezeu,

• gânduri din fire,

• gânduri de la diavol.

Discernământul dă capacitatea de a înțelege:

• când un gând este ispită,

• când vine dintr-o rană sufletească,

• când este inspirație de la Duhul Sfânt.

4. Care sunt roadele discernământului?

4.1. Eliberare de patimi

Omul care are discernămân nu este târât de patimi, nu este manipulat de mânie, nu se supără ușor, nu se încurcă în gânduri si nu se teme de ispite.

Dimpotrivă, el are pace lăuntrică, judecată limpede si stăpânire duhovnicească de sine.

4.2. Siguranță în voia lui Dumnezeu

Discernământul dă omului:

• înțelegere imediată a voii lui Dumnezeu,

• claritate în dileme,

• siguranță în decizii,

• încredere duhovnicească.

Sfântul Porfirie spunea:

„Cu harul lui Dumnezeu, sufletul înțelege imediat ce trebuie să facă.”

Aceasta este roada discernământului.

4.3. Protecție împotriva înșelării

Discernământul risipește înșelările, previne dezastrul spiritual, ferește omul de „forme” și „entuziasm fals”, îl păzește de egoism și mândrie.

De aceea diavolul luptă împotriva discernământului mai mult decât împotriva oricărei alte virtuți.

4.4. Conduce la îndumnezeire

Discernământul este rod al iluminării minții de către Duhul Sfânt. Mintea luminată duce la îndumnezeire.

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune:

„Mintea care discerne drept se unește cu Dumnezeu.”

Așadar, fără discernământ nu există luminare, fără luminare nu există îndumnezeire.

5. Discernământul – Cununa vieții duhovnicești

Discernământul este:

• ancoră în furtună,

• busolă pe drumul mântuirii,

• lumină în întuneric,

• înțelepciune smerită,

• călăuzire dumnezeiască.

Sfântul Ioan Scărarul îl pune la sfârșitul Scării (Cuvântul 26), pentru a arăta că este culmea tuturor virtuților.

Fără discernământ:

• liniștea devine egoism,

• nevoința devine asprime,

• rugăciunea devine amăgire,

• dragostea devine toleranță a păcatului,

• libertatea devine fărădelege.

Cu discernământ:

• toate se echilibrează,

• toate se luminează,

• toate devin tămăduitoare.

Concluzie

Discernământul, după cum l-au descris Părinții:

• nu este un har omenesc,

• nu este o capacitate logică,

• nu este instinct,

• nici geniu.

Este:

• dar al Duhului Sfânt,

• rod al curăției,

• fruct al smereniei și al ascultării,

• temelia mântuirii,

• lumină și busolă a sufletului,

• instrument al Bisericii,

• protecție împotriva înșelării.

Așa cum s-a spus foarte frumos:

„Este cârma corabiei duhovnicești a Bisericii, cu care conduce pe fiii ei prin furtunile vieții.”

Să ne străduim cu toții să dobândim această cunună a virtuților, cu smerenie, rugăciune și ascultare de voia lui Dumnezeu. Atunci cu adevărat, cuvântul lui Hristos va deveni lumină în inima noastră:

„Dacă ochiul tău este curat, tot trupul tău va fi plin de lumină.” (Matei 6, 22)