Postul Nașterii Domnului

Postul Nașterii Domnului – cunoscuta perioadă a celor patruzeci de zile – este unul dintre cele mai frumoase, dar adesea neînțelese daruri ale Bisericii pentru credincios. Este a doua mare și îndelungată perioadă de post din cursul anului bisericesc, după Sfântul și Marele Post. Are și ea o durată de patruzeci de zile, însă cu o asprime tipiconală mai blândă și cu un caracter aparte de bucurie duhovnicească însoțită de întristare: o pregătire prin pocăință, dar și o dulce, liniștită așteptare a venirii lui Hristos în lume.

Mai jos se află un studiu amplu (teologic, patristic și istoric) despre când, de ce și cum postim în perioada Postului Nașterii Domnului.

1. Ce este Postul Crăciunului?

1.1. A doua mare perioadă de post

Postul Crăciunului este a doua perioadă de post îndelungată a anului bisericesc, după Marele Post. Durează 40 de zile și:

• Începe pe 15 noiembrie

• Se încheie pe 24 decembrie (Ajunul Crăciunului)

• În limbajul poporului ortodox este numit „postul cel mare de iarnă” sau „patruzecimea Crăciunului”, asemenea Postului Paștilor, dar are un tipic mai îngăduitor: nu este la fel de aspru în privința alimentației, însă rămâne la fel de important din punct de vedere mântuitor ca o cale de nevoință duhovnicească.

1.2. Natura și caracterul postului

Biserica împarte, în general, posturile în două categorii:

• Posturi de pocăință / întristare (ex. Postul Paștilor)

• Posturi de bucurie / pregătire pentru praznic (ex. Postul Crăciunului, Postul Adormirii Maicii Domnului)

• Postul Crăciunului face parte din a doua categorie:

  • nu este un post al întristării, ci al pregătirii

  • nu domină simțirea Crucii, ci așteptarea Întrupării Cuvântului

  • nu este o perioadă „întunecată”, ci o călătorie spre „lumina cea adevărată” care vine în lume

De aceea, Biserica îngăduie mai des consumul de pește, arătând că firea acestui post este mai degrabăbucuroasă, fără însă a lipsi pocăința și trezvia duhovnicească.

2. Fundamente istorice ale Postului Crăciunului

2.1. Primele veacuri

În primele secole creștine, marea și centrala perioadă de post era cea pascală, în vederea pregătirii pentru Înviere. Treptat:

• Biserica, recunoscând și importanța Nașterii lui Hristos, a dezvoltat și alte posturi pregătitoare pentru praznice împărătești.

• Fixarea datei Crăciunului la 25 decembrie a fost însoțită de o perioadă de pregătire spiritual premergătoare.

• Încă din secolele IV–V, părinți occidentali precum Sfântul Leon cel Mare vorbesc despre un post înainte de Crăciun. Aceasta arată că în Răsărit și Apus se contura conștiința unei pregătiri liturgice și ascetice pentru Naștere.

2.2. Formarea perioadei celor 40 de zile

De-a lungul veacurilor, postul acesta a trecut de la doar câteva zile înainte de sărbătoare la un post de 40 de zile, în oglindă cu Marele Post, dar cu conținut duhovnicesc diferit.

În Răsărit, forma actuală – din 15 noiembrie până pe 24 decembrie – s-a stabilit treptat și a fost confirmată de tipicuri și de hotărâri sinodale, mai ales în epoca bizantină și post-bizantină.

Astfel, Biserica a „sfințit” timpul dinaintea Crăciunului nu doar ca interval calendaristic, ci ca vreme de nevoință duhovnicească și de așteptare luminoasă.

3. Sensul teologic al Postului Crăciunului

3.1. Pregătire pentru Nașterea lui Hristos

Postul nu este niciodată un scop în sine. Este un mijloc pentru:

• pocăință

• curățirea inimii

• pregătirea sufletului ca iesle pentru a se naște Hristos în noi

Sfântul Grigorie Teologul spune:

„Hristos Se naște, slăviți-L! Hristos vine din ceruri, ieșiți-I în întâmpinare!”

Postul Crăciunului este exact această „întâmpinare” a tainei ce vine: să ieșim din trândăvia noastră, să alergăm spre Hristosul care Se naște, să-L primim nu formal, ci existențial.

3.2. Postul ca pedagog al inimii

Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază:

„Nu-mi spune că postești dacă faptele tale te contrazic. Adevăratul post este: abținerea de la rău, înfrânarea limbii, îndepărtarea mâniei, tăierea poftelor, oprirea clevetirii și a minciunii.”

Dacă Postul Crăciunului rămâne doar alimentar, își pierde sensul. Scopul este:

• să învățăm să ne lipsim, ca să Îl putem primi pe Hristos

• să ne golim de prisos, ca să ne umplem de Har

• să cultivăm tăcerea, rugăciunea, milostenia, iertarea

3.3. Postul ca participare la taina Întrupării

Sfântul Maxim Mărturisitorul învață că Hristos:

„A luat firea omenească fără păcat, ca să o îndumnezeiască.”

Postul Crăciunului este o conformare ascetică la acest eveniment:

• cinstim pe Dumnezeu care S-a smerit și S-a făcut om

• ne smerim și noi, tăindu-ne voile, obiceiurile, patimile

• acceptăm lipsa voită, pentru a deveni părtași ai plinătății dumnezeiești

Sfântul Isaac Sirul spune:

„Calea către cunoașterea lui Dumnezeu este răstignirea trupului și smerenia sufletului.”

Postul se înscrie pe această cale.

4. Când postim – Tipicul Postului Crăciunului

4.1. Durata

După cum s-a spus, postul:

• Începe: 15 noiembrie

• Se termină: 24 decembrie

• În total: 40 de zile,

Asemenea:

• celor 40 de zile de post ale lui Moise înainte de primirea Tablelor Legii

• celor 40 de zile de post ale Prorocului Ilie

• celor 40 de zile de post ale Domnului în pustie

• dar și ale Postului Mare

4.2. Trepte de asprime pe parcursul zilelor

Conform tradiției tipiconale (mai ales în spațiul greco-ortodox), se prevede între 15 noiembrie și 17 decembrie:

• Luni, marți, joi: post cu untdelemn și vin (fără produse animale)

• Miercuri și vineri: post mai aspru, adesea fără untdelemn (după loc și sfat duhovnicesc)

• Sâmbăta și duminica: se permite peștele, cu rare excepții

• La sărbători mari din timpul postului (ex. Intrarea în Biserică a Maicii Domnului – 21 nov., Sf. Nicolae – 6 dec.), se poate permite peștele chiar și miercurea sau vinerea.

• Între 18 și 24 decembrie:

• postul devine mai aspru, apropiindu-se de rânduiala Postului Mare

• nu se mai mănâncă pește, ci doar untdelemn și vin, în special sâmbăta și duminica

• Ajunul Crăciunului (24 decembrie) este zi de post aspru, în vechime se făcea chiar uscăciune (doar pâine, apă, fructe uscate)

Desigur, toate acestea sunt măsuri tipiconale; aplicarea personală se face prin sfătuirea cu duhovnicul, în funcție de sănătate, muncă, viață de familie și maturitate duhovnicească.

5. Cum postim – Dimensiunea trupească și spirituală

5.1. Capcana simplistă a „legalismului alimentar”

Sfântul Ioan Gură de Aur ne avertizează:

„La ce folosește dacă nu mănânci carne, dar îți mănânci aproapele prin judecată?”

Biserica nu privește postul ca pe o formă fără conținut. Nu dorește „vegetarieni ortodocși”, ci oameni care:

• își restrâng egoismul

• se smeresc

• fac milostenie

• se roagă

• se împacă cu semenii

De aceea, Postul Crăciunului ar trebui:

• să fie însoțit de o participare mai deasă la Sfânta Liturghie și la Sfânta Împărtășanie (cu pregătire adecvată)

• să fie întărit prin spovedanie

• să includă citirea Cuvântului lui Dumnezeu și a scrierilor patristice

• să se exprime prin milostenie – mai ales în această perioadă – față de săraci, singuri, bolnavi

5.2. Postul ca exercițiu al libertății

Sfântul Vasile cel Mare spune:

„Postul este la fel de vechi ca și raiul; prima poruncă dată lui Adam a fost un post: ‘Din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci.’”

Așadar:

• postul este participare la ascultarea dinainte de cădere

• este exercițiu al libertății: capacitatea de a spune „nu” la ceva îngăduit, pentru un bine mai înalt

• este vindecare de iubirea de plăcere și de dorința necontrolată de desfătare

În contextul „sărbătorii” consumiste a Crăciunului (lumini, cumpărături, mâncare, distracție), postul Bisericii este o mișcare în sens opus, cerească: în loc de supraconsum, înfrânare; în loc de zgomot, liniște; în loc de strălucire exterioară, pocăință interioară.

5.3. Postul ca împărtășire cu aproapele

Sfântul Ioan cel Milostiv spunea:

„Pâinea pe care o păstrezi este a celui flămând. Haina este a celui gol. Încălțămintea este a celui desculț.”

Postul Crăciunului ar trebui:

• să fie prilej de apropiere de celălalt

• să transforme economia personală în milostenie: ceea ce ne refuzăm nouă, să oferim altora

• să ne facă să simțim fraternitatea, nu doar datoria religioasă

6. Mărturii patristice despre post

Sfântul Vasile cel Mare

„Postul este înstrăinarea de rele, înfrânarea limbii, depărtarea de mânie, despărțirea de pofte, lepădarea de bârfă, minciună și jurăminte deșarte.”

Prin aceste cuvinte, Sfântul Vasile arată că postul nu e doar despre hrană, ci despre întreaga viață.

Sfântul Ioan Gură de Aur

„Dacă postul tău s-a redus doar la mâncare, nu e post, ci dietă.”

El avertizează asupra pericolului de a transforma postul într-o practică exterioară, fără pocăință și schimbare a inimii.

Sfântul Grigorie Palama:

„Postul este arma care ajută omul să-și deschidă ochii inimii și să primească lumina harului dumnezeiesc.”

Postul Crăciunului este tocmai această chemare de a vedea „lumina care luminează în întuneric.”

Sfântul Isaac Sirul

„Este cu neputință să ajungă cineva la pocăință fără osteneală trupească. Postul este începutul drumului duhovnicesc.”

Postul este legat de începutul pocăinței reale; fără o anumită nevoință trupească, pocăința rămâne doar teorie.

7. Implicații pastorale pentru omul contemporan

7.1. Postul într-o lume secularizată

Omul modern trăiește:

• într-un ritm alert

• în suprainformare

• într-o cultură a hiperconsumului

• într-o atmosferă a „sărbătorii” fără Hristos

Postul Crăciunului devine astfel:

• act contracultural într-o lume a plăcerii

• aducere aminte că Crăciunul nu e „sărbătoarea familiei” în general, ci praznicul Nașterii lui Hristos

• mod de a transforma casa într-o mică biserică: cu icoane, rugăciune, lectură, tăcere

7.2. Postul ca ocazie de cateheză în familie

Pentru familii, cele 40 de zile pot deveni:

• școală a credinței pentru copii

• prilej de a explica:

• ce este postul

• de ce ne abținem de la anumite alimente

• ce înseamnă „a-L aștepta pe Hristos”

Familia poate:

• stabili o masă de post comună

• introduce rugăciunea de seară și citirea unui text patristic sau a vieții unui sfânt

• participa mai des la Sfânta Liturghie, mai ales în preajma sărbătorilor și în weekenduri

7.3. Postul fără constrângere, ci cu libertate

Biserica nu forțează libertatea omului. Ea oferă măsura, invită, îndeamnă, dar:

• recunoaște bolile, slăbiciunile, condițiile de muncă

• îndeamnă pe fiecare să se sfătuiască cu duhovnicul său, pentru a stabili un post folositor, fără exagerări și fără mândrie

Sfântul Porfirie spunea:

„Postul cere discernământ; să nu ne facem eroi, ci să ascultăm cu smerenie de Biserică și de duhovnic.”

8. Concluzie – Postul celor 40 de zile ca drum spre „Paștile de iarnă”

Postul Crăciunului nu este:

• doar o „încălzire pentru sărbători”

• un obicei care poate fi ignorat „pentru că așa e sezonul”

• o tradiție a „celor bătrâni”

El este:

• Instituție dumnezeiască în Tradiția Bisericii – rod al experienței seculare, al rânduielilor sinodale, al tipicului și al vieții sfinților.

• Atelier duhovnicesc al pocăinței și înnoirii – prilej de a deveni peșteră curată și iesle smerită pentru Hristos.

• Antidot la sărbătorile materialiste și consumiste – întoarcere la esențial: Dumnezeu Se face om, pentru ca omul să devină dumnezeu prin har.

• Școală a iubirii și milosteniei – ceea ce scoatem de pe masa noastră, să punem pe masa celui sărac, singur, străin.

• Preamgustare a bucuriei cerești – pentru că postul Bisericii nu se termină în lipsă, ci se împlinește în Sfânta Liturghie a zilei de 25 decembrie, în împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos, Cel născut în Betleem.

Așa cum spune un vechi cuvânt patristic:

„Cine postește cu trupul, dar nu Îi deschide inima lui Hristos, se aseamănă cu o iesle fără Prunc.”

Să trăim așadar Postul Crăciunului nu ca pe o povară, ci ca pe o binecuvântare; nu ca pe o regulă formală, ci ca pe un drum spre Viață; nu doar ca abținere de la mâncare, ci ca întoarcere a inimii către Hristos, Cel născut în Betleem și culcat în iesle.