Rugăciunea noastră pentru ceilalți

Rugăciune pentru Biserică, clerici, frați și vrăjmașii noștri

Introducere

Rugăciunea pentru ceilalți este unul dintre cele mai curate semne ale unei inimi creștine. Omul care se roagă numai pentru sine rămâne încă închis în cercul îngust al propriilor sale nevoi. Omul care se roagă pentru ceilalți începe să trăiască bisericește, adică nu ca individ izolat, ci ca mădular al Trupului lui Hristos. Rugăciunea devine atunci lucrare a iubirii, slujire a unei filantropii nevăzute, jertfă tainică a inimii pentru fiecare om.

La Dumnezeiasca Liturghie, Biserica nu se roagă numai pentru cei prezenți. Ea se roagă pentru pacea lumii, pentru statornicia sfintelor Biserici ale lui Dumnezeu, pentru preoți, arhierei, conducători, călători, bolnavi, robiți, adormiți, cei ce plâng, săraci — pentru toți. Chiar și în textele liturgice întâlnim cereri pentru „dreptcredincioșii creștini ortodocși”, arătând că rugăciunea Bisericii este întotdeauna sobornicească și comunitară.

Tradiția ortodoxă spune că rugăciunea personală este continuarea stării de rugăciune a Bisericii, o „liturghie după Liturghie”, și că rugăciunea cuvintelor trebuie să devină faptă de iubire, filantropie și slujire a aproapelui. Această expresie rezumă întreaga noastră temă: rugăciunea pentru ceilalți nu este un simplu sentiment; este viață bisericească ce continuă în inima credinciosului.

1. Temeiul teologic al rugăciunii pentru ceilalți

Rugăciunea pentru ceilalți se întemeiază pe adevărul că Dumnezeu este Tatăl tuturor și că omul nu se mântuiește individual. Mântuirea este personală, nu privată. Nimeni nu aparține numai sieși. Credinciosul trăiește în Trupul lui Hristos, iar bucuria, durerea, căderea, pocăința și nevoia unuia îi privesc pe toți.

Rugăciunea pentru celălalt este mărturisirea faptului că celălalt nu este străin. Chiar dacă este departe, chiar dacă este nepăsător, chiar dacă este vrăjmaș, el rămâne o persoană creată după chipul lui Dumnezeu. Sfântul Iustin Popovici, în duhul Tradiției ortodoxe, scrie că iubirea lui Hristos ne îndeamnă să trăim pentru ceilalți și că ne mântuim „prin aproapele”, prin grija evanghelică față de el.

Rugăciunea pentru ceilalți este forma duhovnicească a acestei griji. Când nu putem ajuta practic, putem sta înaintea lui Dumnezeu pentru celălalt. Când nu știm ce să spunem unui om îndurerat, putem rosti numele lui înaintea lui Dumnezeu. Când celălalt nu ascultă sfaturi, putem ruga pe Dumnezeu să-i lumineze inima. Rugăciunea nu desființează fapta; o adâncește.

2. De ce este important să ne rugăm pentru alți oameni?

Mai întâi, pentru că rugăciunea pentru ceilalți curățește inima de iubirea de sine. Omul care se roagă numai pentru propriile sale nevoi riscă să transforme chiar și viața duhovnicească într-o parte a egoismului său. Dar când începe să pomenească bolnavi, săraci, îndurerați, clerici și oameni care l-au întristat, atunci inima lui se lărgește.

În al doilea rând, pentru că rugăciunea pentru ceilalți este participare la mijlocirea lui Hristos. Hristos, pe Cruce, S-a rugat pentru cei care Îl răstigneau. Rugăciunea pentru vrăjmași ne amintește că Hristos, în timp ce primea pătimiri de Cruce și batjocuri, S-a rugat: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac.”

În al treilea rând, pentru că rugăciunea pentru ceilalți arată că credem cu adevărat în harul lui Dumnezeu. Dacă credem că Dumnezeu poate vindeca, lumina, mângâia și întoarce pe cineva, atunci nu ne limităm la soluții omenești. Îl aducem pe celălalt înaintea lui Dumnezeu.

În al patrulea rând, pentru că rugăciunea pentru ceilalți ne vindecă și pe noi. Când mă rog pentru cineva care m-a rănit, Dumnezeu îmi înmoaie propria inimă. Biserica ne îndeamnă să spunem o rugăciune scurtă pentru cel care ne calomniază sau ne disprețuiește și arată că atunci vine în noi o primă pace, chiar dacă rugăciunea este rostită la început „cu silire” și împotriva obișnuinței minții.

3. Rugăciunea pentru Biserică

Rugăciunea pentru Biserică este o datorie de temelie a credinciosului. Când spunem „pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu Biserici”, nu rostim o simplă formulă. Îi cerem lui Dumnezeu să păzească Biserica de schisme, rătăciri, prigoane, răceală duhovnicească, dezbinări lăuntrice, duh lumesc și nepăsare.

Rugăciunea pentru Biserică trebuie să cuprindă:

• Să păzească Dumnezeu Ortodoxia nealterată.

• Să dăruiască pace Bisericilor locale.

• Să vindece dezbinările, suspiciunile, naționalismele și patimile.

• Să-i întărească pe mărturisitori, pe cei prigoniți, pe monahi și pe misionari.

• Să-i lumineze pe păstori.

• Să reînnoiască parohiile.

Tradiția ortodoxă leagă rugăciunea pentru Biserică de unitate și de iubirea frățească, arătând că rugăciunile pentru unitate descoperă dorința creștinilor de a împlini porunca iubirii frățești a lui Hristos.

Trebuie însă să fim atenți: rugăciunea pentru Biserică nu trebuie să devină un substitut al judecării aproapelui. Una este să ne rugăm pentru problemele Bisericii cu durere și smerenie, și alta este să folosim rugăciunea ca acuzație indirectă împotriva celor pe care nu îi simpatizăm. Rugăciunea pentru Biserică trebuie să fie curată, lipsită de ură și plină de pocăință.

4. Rugăciunea pentru clerici

Clericii au mare nevoie de rugăciunea noastră. Preotul stă înaintea Sfântului Altar și pomenește poporul. Dar și poporul este dator să-l pomenească pe preot. Preotul nu este fără trup. Are osteneli, ispite, întristări, responsabilități, slăbiciuni și poveri. Rugăciunea pentru el este un act de maturitate bisericească.

Trebuie să ne rugăm:

• Pentru episcop, ca să drept învețe cuvântul adevărului.

• Pentru preoți, ca să slujească cu frică de Dumnezeu, curăție, discernământ și iubire.

• Pentru diaconi, ca să slujească în smerenie.

• Pentru duhovnici, ca să aibă luminare și inimă părintească.

• Pentru monahi, ca să păstreze rugăciunea pentru lume.

• Pentru clericii tineri, ca să nu fie doborâți de oboseală.

• Pentru clericii căzuți sau încercați, ca Dumnezeu să-i miluiască.

În tradiția patristică, Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind îndemnul Apostolului Pavel de a se face cereri pentru împărați și conducători, subliniază că, dacă preotul este chemat să se roage pentru conducătorii publici, ca să înceteze războaiele și tulburările, cu atât mai mult și credincioșii trebuie să trăiască în duh de rugăciune și pace.

Rugăciunea pentru clerici ne păzește și de patima judecării. Cel care se roagă cu adevărat pentru preot cu greu îl vorbește de rău. Cel care îl pomenește pe episcop în rugăciunea sa nu îl va transforma ușor în subiect de bârfă. Rugăciunea nu înseamnă că negăm problemele, ci că le aducem înaintea lui Dumnezeu cu durere, nu cu răutate.

5. Cum ne putem ruga pentru alți oameni?

Ne putem ruga pentru ceilalți în multe feluri.

Mai întâi, prin simpla pomenire a numelor. În canonul de dimineață sau de seară putem spune: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește pe robul Tău…” sau „Pomenește, Doamne, pe părinți, pe copii, pe bolnavi, pe cei întristați.” Simplitatea are mare putere.

În al doilea rând, cu metanierul. Pentru cineva care suferă, putem rosti câteva rugăciuni: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește pe robul/roaba Ta…” Nu este nevoie de multă imaginație. Este nevoie de statornicie.

În al treilea rând, prin pomenire la Dumnezeiasca Liturghie. Putem da nume ale celor vii și ale celor adormiți pentru Proscomidie. Aceasta este una dintre cele mai adânci forme de rugăciune, deoarece așază persoana în memoria euharistică a Bisericii.

În al patrulea rând, prin post și milostenie. Rugăciunea pentru ceilalți se întărește când este însoțită de fapte de iubire. Tradiția ortodoxă, așa cum am văzut, spune că rugăciunea cuvintelor trebuie să fie îmbrăcată în rugăciunea faptelor bune, a filantropiei și a iubirii aproapelui.

În al cincilea rând, prin Paraclis, Acatiste și Psalmi. Tradiția ortodoxă păstrează o bogăție de slujbe de rugăciune, prin care credinciosul aduce durerea celuilalt înaintea Născătoarei de Dumnezeu și a sfinților. În Paraclisul Mic întâlnim cereri psalmice pentru mântuire, milă, povățuire și izbăvire de vrăjmași, fapt care arată că Biserica se roagă cu toată adâncimea nevoii omenești.

6. Rugăciunea pentru bolnavi, întristați și adormiți

Rugăciunea pentru bolnavi este o faptă de compasiune. Când spunem „Doamne, vindecă”, nu cerem doar refacere trupească; cerem luminare, răbdare, pocăință, putere lăuntrică și mângâiere. Uneori Dumnezeu dă vindecare trupului; alteori dă putere omului să-și poarte boala; însă întotdeauna dă har când rugăciunea este făcută cu credință și smerenie.

Pentru cei întristați ne rugăm ca tristețea să nu le înghită inima. Durerea poate deveni fie cale către Dumnezeu, fie prilej de amărăciune. Rugăciunea noastră cere ca durerea să devină drum al pocăinței, nu al deznădejdii.

Pentru cei adormiți ne rugăm deoarece iubirea nu se oprește la mormânt. Biserica îi pomenește pe cei adormiți fiindcă crede în comuniunea celor vii și a celor morți în Hristos. Rugăciunea pentru ei este un act de nădejde în mila lui Dumnezeu.

7. Ne rugăm pentru vrăjmașii noștri

Aici ajungem la culmea rugăciunii creștine. Hristos nu ne-a cerut să ne rugăm numai pentru cei pe care îi iubim. Ne-a cerut să ne rugăm pentru vrăjmașii noștri. Aceasta depășește morala firească. Inima firească vrea să binecuvânteze prietenii și să blesteme vrăjmașii. Inima creștină învață să ceară mântuire și pentru cel care o rănește.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune limpede: „Roagă-te pentru vrăjmașii tăi și astfel te vei face asemenea Tatălui tău Celui din ceruri.” El adaugă că, dacă nu putem face soarele să răsară sau ploaia să cadă, putem măcar să ne abținem de la vorbire de rău, insultă și răzbunare.

Tradiția ortodoxă, prin Sfântul Siluan Athonitul, oferă unul dintre cele mai adânci criterii ale vieții duhovnicești: omul nu poate iubi vrăjmașii fără harul Duhului Sfânt; de aceea trebuie să se roage pentru ei. Siluan spune că, atunci când cineva ne rănește, trebuie să ne rugăm îndată pentru el și că sufletul nu află pace dacă nu cere de la Domnul darul iubirii pentru toți.

Tradiția păstrează rugăciuni pentru vrăjmași care ajung la o adâncă delicatețe evanghelică: „Dă-mi inimă curată și lesne iertătoare”; „voi binecuvânta pe cel ce mă blestemă”; „dacă vrăjmașului meu îi este foame, îi voi da pâine; dacă îi este sete, îi voi da apă.” Rugăciunea Sfântului Nicolae Velimirovici spune: „Doamne, binecuvântează pe vrăjmașii mei; și eu îi binecuvântez și nu îi blestem.”

8. Ce înseamnă practic să mă rog pentru vrăjmașul meu?

Nu înseamnă că justific răul. Nu înseamnă că neg nedreptatea. Nu înseamnă că îngădui abuzul sau fărădelegea. Înseamnă că nu doresc distrugerea celuilalt, ci pocăința și mântuirea lui.

Cineva se poate ruga simplu:

• „Doamne, miluiește pe omul care m-a rănit.”

• „Doamne, luminează-l pe el și luminează-mă și pe mine.”

• „Doamne, nu îngădui să domnească ura în mine.”

• „Doamne, dă-i pocăință și dă-mi mie smerenie.”

• „Doamne, precum m-ai miluit pe mine, miluiește-l și pe el.”

La început, o asemenea rugăciune poate părea rece, grea, aproape imposibilă. Însă harul lucrează prin stăruință. Sfântul Siluan insistă că iubirea pentru vrăjmași este dar al Duhului Sfânt, nu performanță psihologică.

Rugăciunea pentru vrăjmași ne schimbă mai întâi pe noi. Pe ei îi încredințează milei lui Dumnezeu. Pe noi ne eliberează de ură. Când încetez să caut răzbunare, nu înseamnă că devin slab; înseamnă că devin liber.

9. Rugăciunea pentru toți: inima sobornicească a Bisericii

Ortodoxia nu cunoaște o inimă mică. Inima Bisericii îi cuprinde pe toți: prieteni, străini, bolnavi, săraci, clerici, păcătoși, vrăjmași, vii și adormiți. Rugăciunea pentru toți nu este umanism abstract, ci adevăr hristologic. Hristos a murit pentru toți. Biserica se roagă pentru toți.

Tradiția Sfântului Siluan rezumă acest duh sobornicesc: sufletul care a fost învățat să se roage prin harul lui Dumnezeu iubește cu compasiune întreaga creație și mai ales pe om. Tradiția vorbește despre rugăciune care continuă în fapte de filantropie și iubire. Tradiția liturgică se roagă neîncetat „pentru toți și pentru toate.”

Concluzie

Rugăciunea pentru ceilalți este lucrare a iubirii, rod al conștiinței bisericești și cale de vindecare a inimii. Ne rugăm pentru Biserică, deoarece suntem mădularele ei. Ne rugăm pentru clerici, deoarece poartă o slujire grea și au nevoie de har, luminare și ocrotire. Ne rugăm pentru frați, deoarece durerea lor este și a noastră. Ne rugăm pentru vrăjmași, deoarece Hristos ne-a învățat să iubim mai presus de fire.

Rugăciunea noastră pentru ceilalți nu schimbă întotdeauna imediat împrejurările exterioare. Dar schimbă inima. O lărgește, o curățește, o face bisericească. Iar când inima devine bisericească, atunci începe să-i cuprindă pe toți înaintea lui Dumnezeu.

Cea mai simplă și adevărată rugăciune poate fi:

Doamne Iisuse Hristoase, miluiește Biserica Ta.

Întărește pe clericii Tăi.

Miluiește pe frații noștri.

Luminează pe cei care ne iubesc și pe cei care ne urăsc.

Dă-ne inimă care să se roage pentru toți. Amin.