Ecumenismul

Ce este Ecumenismul? Capcane, Metode și Poziții Ortodoxe

Este Ecumenismul erezie? Ce spun Părinții și Sfinții?

INTRODUCERE

Secolele al XX-lea și al XXI-lea se caracterizează prin mari schimbări în lumea creștină: dialoguri între confesiuni, mișcări pentru „unitate”, dezvoltarea relațiilor inter-religioase și o mentalitate generală potrivit căreia diferențele teologice sunt „secundare”. Aceste tendințe au căpătat o formă instituțională prin mișcarea Ecumenismului.

Problema însă nu este dialogul în sine, ci concepția teologică ce se ascunde în spatele Ecumenismului contemporan: o viziune lumească, antropocentrică asupra „unității”, care nu are legătură cu ethosul eclesiologic al Ortodoxiei.

Această lucrare își propune să răspundă la următoarele întrebări:

• Ce este în realitate Ecumenismul?

• Care sunt metodele și capcanele sale?

• Care este poziția ortodoxă patristică?

Este Ecumenismul o erezie și de ce Părinții îl numesc „pan-erezie”?

Cum trebuie să se poziționeze credinciosul cu discernământ?

1. Ce este Ecumenismul? Definiție și Cadrul Teologic

1.1. Ecumenismul ca mișcare

Ecumenismul este mișcarea internațională care urmărește unirea tuturor confesiunilor creștine – și adesea a tuturor religiilor – prin:

• dialog teologic

• declarații comune

• rugăciuni în comun

• cooperare în probleme sociale

• acceptarea faptului că nicio „biserică” nu deține deplin Adevărul

Ideea de bază a Ecumenismului este că Biserica lui Hristos nu mai există ca realitate istorică concretă, ci ca o unitate „risipită” în toate confesiunile creștine.

Aceasta contravine în mod direct Simbolului Credinței:

«Εἰς Μίαν, Ἁγίαν, Καθολικὴν καὶ Ἀποστολικὴν Ἐκκλησίαν.»

Ecumenismul presupune că această „Una Biserică” nu mai există, pentru că, se spune, s-ar fi pierdut în istorie.

1.2. Ecumenismul ca teorie teologică

Ecumenismul nu este doar dialog. Este o nouă teorie eclesiologică, care are ca trăsături:

• Teoria „ramurilor” (branch theory) - Biserica ar fi un copac cu multe „ramuri” (Ortodoxie, Papism, Protestantism).

• Teoria „adevărului parțial” - Nicio confesiune nu ar avea întregul Adevăr — toate ar avea doar „o parte” din el.

• Nivelarea diferențelor dogmatice - Dogmele sunt considerate „evoluții istorice” și nu revelație a Duhului Sfânt.

• Înlocuirea harului cu „unitatea” psihologică - Unitatea duhovnicească este înlocuită cu o înțelegere diplomatică, antropocentrică.

• Rugăciuni intercreștine și inter-religioase - Rugăciunile în comun cu ereticii și cu cei de alte religii sunt „justificate” ca „mărturie a iubirii”.

Aceste idei sunt necunoscute Părinților și sunt respinse de Sinoadele Ecumenice.

2. Rădăcinile istorice ale Ecumenismului

2.1. Geneza mișcării (secolele XIX–XX)

Ecumenismul a provenit în principal din spațiul protestant, unde continua fragmentare a confesiunilor a creat nevoia unei „unități” exterioare. Pornirea s-a făcut prin:

• Congresul Intercreștin de la Edinburgh (1910)

• crearea Consiliului Mondial al Bisericilor (World Council of Churches – WCC) în 1948

• dialogul inter-religios al secolului XX

Biserica Ortodoxă a participat la anumite dialoguri, dar nu a acceptat niciodată teoriile ecumeniste.

2.2. Criza teologică occidentală

Ecumenismul este rodul:

• relativizării protestante a adevărului

• teologiei papale administrative și antropocentrice

• filosofiei lumești a „Noii Ere”

• globalizării politice

Sfântul Iustin Popovici scrie:

„Ecumenismul este denumirea comună pentru pseudo-bisericile Apusului… și pan-erezie a secolului XX.”

Adică Ecumenismul este „coagularea” tuturor ereziilor vechi și noi.

3. De ce Ecumenismul este considerat de mulți Părinți drept erezie?

3.1. Definiția ereziei

Erezia înseamnă:

• alterarea credinței

• falsificarea dogmelor

• negarea unicitații Bisericii celei Una

Ecumenismul cuprinde toate acestea.

3.2. Negarea unicității Bisericii

Cea mai gravă abatere a Ecumenismului este că neagă unicitatea Bisericii Ortodoxe ca singura Biserică a lui Hristos. Niciun Părinte nu acceptă nivelarea eclesiologică.

Sfântul Grigorie Teologul scrie:

«Οὐκ ἔστι δύο πίστεις, ἀλλ᾽ μία· οὐ δύο βαπτίσματα, ἀλλ᾽ ἕν· οὐ δύο Ἐκκλησίαι, ἀλλ᾽ μία.»

„Nu există două credințe, ci una; nu două botezuri, ci unul; nu două Biserici, ci una.”

3.3. Împărtășirea cu ereziile este interzisă de Părinți și de Sinoade

Canoanele Apostolice și Sinoadele Ecumenice interzic:

• rugăciunile în comun

• slujirea în comun (concelebrarea)

• cultul liturgic comun

• recunoașterea Tainelor ereticilor

Sfântul Teodor Studitul spune:

„Împărtășirea cu ereticii este împărtășire cu întunericul.”

Canonul al XV-lea al Sinodului I–II (Numit „Pimoprezențiala”/„Purtodeutera”) învață:

„Clericii care se despart de episcopi ce propovăduiesc o erezie PE FAȚĂ, nu numai că nu se osândesc, ci se laudă.”

3.4. Sfântul Iustin Popovici și caracterizarea Ecumenismului drept „pan-erezie”

Sfântul Iustin explică:

• Ecumenismul conține elemente din toate ereziile

• luptă împotriva unicitații lui Hristos

• promovează o unire omenească în locul unei unități teologice

• nivelează sensul Adevărului

De aceea îl numește „pan-erezie”.

4. Metodele și Capcanele Ecumenismului

4.1. Strategia „concesiilor treptate”

Ecumenismul nu lucrează printr-o confruntare directă cu credința. El se promovează treptat, prin:

• rugăciuni în comun

• declarații comune

• comisii mixte

• „recunoașterea Tainelor”

• pastorație comună

• acceptarea ideii că „suntem biserici surori”

• nivelarea dogmatică finală

Această tactică este analizată de Sfântul Marcu al Efesului, care a spus la Florența:

„Nimic nu este atât de mic în cele ale credinței; o mică concesie devine o mare cădere.”

4.2. Capcana „iubirii fără adevăr”

Ecumenismul prezintă unitatea drept „iubire”, însă:

• iubirea fără adevăr este o falsă iubire

• iubirea fără dogmă ortodoxă este înșelare

• unitatea nu se impune prin criterii politice

Sfântul Ioan Teologul avertizează:

„Nu spuneți ‘bucură-te’ ereticilor; căci vă faceți părtași la faptele lor rele.”

4.3. Capcana „dialogului fără limite”

Dialogul este îngăduit atunci când urmărește:

• întoarcerea

• pocăința

• mărturisirea credinței

Dar nu atunci când:

• reduce Ortodoxia la „o biserică între multe altele”

• trece cu vederea diferențele dogmatice

• pune ereziile pe același plan cu Adevărul

• duce la cult comun

Sfinții nu au refuzat dialogul, dar nu au falsificat niciodată Adevărul.

4.4. Capcana sincretismului

Sincretism = amestecarea religiilor.

Ecumenismul deschide calea pentru:

• rugăciuni în comun cu papistașii

• ceremonii comune cu protestanții

• rugăciuni inter-religioase

• minimalism religios

Un asemenea sincretism a fost condamnat încă din Vechiul Testament:

„Nu veți face amestecare cu neamurile” (cf. Ieșire 34,15).

5. Atitudinea Ortodoxă față de Ecumenism

5.1. Poziția istorică a Bisericii

Biserica a participat la dialoguri, dar:

• nu a acceptat niciodată teoria ramurilor

• nu a nivelat dogma

• nu a egalat Tainele

Sfinții Marcu al Efesului, Grigorie Palama și Teodor Studitul rămân modele.

Sfântul Marcu al Efesului a spus după falsa unire de la Florența:

„Latinii nu sunt doar schismatici, ci și eretici.”

5.2. Adevărata unitate ortodoxă

Unitatea nu se realizează:

• prin diplomație

• prin compromis

• prin concesii

Unitatea se realizează numai:

• „în Adevăr”

• „în Duhul Sfânt”

• „în pocăință”

Sfântul Maxim Mărturisitorul afirmă:

„Biserica este exactitatea (acrivia) Adevărului.”

5.3. Responsabilitatea credincioșilor și a clericilor

Rezistența față de Ecumenism nu este:

• activism politic

• fanatism

• dezbinare

Este mărturisire de credință.

Canonul al XV-lea al Sinodului I–II spune limpede că este îngăduită întreruperea pomenirii episcopilor care propovăduiesc erezia „pe față, în mod deschis (γυμνῇ τῇ κεφαλῇ)”.

6. Ce ne spun Sfinții contemporani?

6.1. Sfântul Paisie Aghioritul

Sfântul Paisie a fost deplin clar:

„Ecumenismul este unul dintre cele mai mari rele ale vremii.”

Spunea de asemenea:

„Iubirea fără adevăr este diavolul prefăcut în înger de lumină.”

6.2. Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

Spunea:

„Biserica nu se unește cu erezia. Numai prin pocăință vine unitatea.”

Era blând ca om, dar de neclintit în credință.

6.3. Sfântul Iustin Popovici

Acest mare Părinte al Ortodoxiei contemporane scrie:

„Ecumenismul este pan-erezie, pentru că susține că nu există o Singură Biserică.”

Pentru Iustin, Ecumenismul este:

• negarea Dumnezeirii lui Hristos-Om (Teantropiei)

• eclesiologie antropocentrică

• sinucidere duhovnicească

6.4. Sfântul Filaret al New York-ului

A spus:

„Ortodoxul care acceptă că există și alte ‘biserici’ înafara Ortodoxiei Îl tăgăduiește pe Hristos.”

7. Este Ecumenismul erezie?

7.1. Răspuns teologic

Da, Ecumenismul – ca teorie – este erezie, pentru că:

• neagă unicitatea Bisericii

• falsifică eclesiologia

• subminează Tainele

• pune pe același plan Adevărul și rătăcirea

7.2. Răspuns patristic

Părinții:

• nu recunosc „biserici” în afara Ortodoxiei

• interzic rugăciunile în comun

• condamnă sincretismul

• recunosc numai Biserica Ortodoxă drept Trup al lui Hristos

7.3. Răspuns sinodal

Tradiția Sinoadelor Ecumenice (I–VII):

• condamnă orice erezie

• afirmă unicitatea Bisericii

• interzice comuniunea cu ereticii

8. Concluzie

• Ecumenismul nu este simplu dialog; este o nouă erezie eclesiologică.

• Părinții îl consideră erezie derivată și pan-erezie, pentru că subminează temelia credinței: unicitatea Bisericii.

• Metodele sale sunt treptate, lumești și periculoase.

• Ortodoxia păstrează Adevărul nu prin fanatism, ci prin iubire întemeiată pe dogmă.

• Sfinții vremurilor noastre vorbesc cu un glas unitar: atenție la Ecumenism.

• Credinciosul trebuie să rămână în Biserică, în Adevăr, cu discernământ și smerenie.

Sfântul Marcu al Efesului a spus:

«Εἷς μόνον ἦν ὁ λόγος· καὶ αὐτὸς ὀρθός.»

„Un singur cuvânt a fost; și acela drept.”

• Biserica are un singur Adevăr.

• Adevărul nu se împarte.

• Adevărul nu se negociază.

• Adevărul mântuiește.