Cum săvârşim Aghiasma – Cum o folosim

Biserica noastră este viaţa lui Hristos prelungită în istorie. Ea nu este doar un spaţiu de cult, ci „organismul teandric” înlăuntrul căruia omul se sfinţeşte, se vindecă, se luminează şi este condus la îndumnezeire. De aceea, fiecare faptă a Bisericii, fiecare ierurgie, fiecare rugăciune şi binecuvântare nu este un simplu tipic sau un obicei, ci atingerea Harului de fiinţa omului şi de mediul în care el trăieşte.

Una dintre cele mai îndrăgite şi statornicite ierurgii este Aghiasma, binecuvântarea şi sfinţirea apei. Şi totuşi, deşi cei mai mulţi o avem în viaţa noastră – la Bobotează, la început de lună, în case şi în magazine – puţini ştim cu exactitate ce este Aghiasma, cum se săvârşeşte, ce înseamnă, cum o folosim în mod ortodox, fără superstiţie şi fără o concepţie magică.

Astăzi, aşadar, să ne oprim teologic şi pastoral asupra acestui mare dar: asupra Aghiasmei, a legăturii ei cu Teofania, a deosebirii dintre Aghiasma Mare şi Aghiasma Mică şi, mai ales, asupra felului în care o primim în casa noastră şi o folosim spre folosul sufletului şi al trupului.

1. Ce este Aghiasma: binecuvântare, sfinţire, vindecare

Aghiasma este ierurgia prin care, prin invocarea Duhului Sfânt şi prin citirea rugăciunilor de sfinţire, apa se sfinţeşte şi devine organ al Harului. Nu este „apă magică”. Este apă sfinţită, adică un element creat care primeşte energia necreată a lui Dumnezeu într-un mod tainic, astfel încât să ofere binecuvântare celor care o primesc cu credinţă.

Temeiul acestei ierurgii se află deja în Sfânta Scriptură. Apa apare ca semn al vieţii şi al curăţirii: creaţia, potopul, trecerea Mării Roşii, Iordanul, curăţirile din Vechiul Testament. Iar în Noul Testament, apa este legată de taina naşterii din nou: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh…” (In. 3,5). Hristos binecuvintează apa nu doar ca simbol, ci ca vehicul al darului dumnezeiesc, aşa cum se vede în chip culminant la Botezul Său în Iordan, unde Se descoperă Sfânta Treime.

Biserica, rămasă credincioasă acestui ethos evanghelic şi apostolic, sfinţeşte apa şi o oferă ca binecuvântare, aşa cum arată rugăciunea Aghiasmei Mari: ca ea să devină „izvor de nestricăciune”, „dar de sfinţenie”, „dezlegare de păcate”, „apărare de boli”, „pierdere a demonilor”, „spre sfinţirea caselor” şi „folositoare spre toată trebuinţa”. Aici se vede limpede că Biserica nu înţelege Aghiasma ca pe un obicei popular, ci ca pe un mijloc de sfinţire, adică de vindecare şi întărire a credinciosului.

2. Taină şi „ierurgie de tip tainei”: rigoarea eclezială

Aghiasma face parte din ceea ce numim ierurgie de tip taină (mysteriodeidís). Adică este o slujbă în care Harul lui Dumnezeu se împărtăşeşte în chip nevăzut prin semne sensibile şi rugăciuni, fără însă să fi fost instituită direct de Domnul ca una dintre Tainele principale şi fără să fie absolut necesară pentru mântuire, precum Sfânta Euharistie, Botezul ş.a.m.d.

Totuşi, Tradiţia Ortodoxă nu este „îngustă” în înţelegerea Tainelor. Părinţii nu au cunoscut sistematizarea mai nouă a unui număr fix de şapte Taine. Dimpotrivă, ei văd Biserica însăşi ca Taină totală, în care fiecare ierurgie se integrează organic în centrul ei: Hristos.

De aceea este cu totul potrivit cuvântul Sfântului Iustin Popovici:

„Fiecare faptă sfântă şi fiecare slujire în Biserică este o taină a ei… pentru că orice act de taină… se află în legătură organică şi vie cu Taina centrală a Bisericii, cu Dumnezeu-Omul Hristos.”

Ce înseamnă aceasta practic? Că Aghiasma nu este „ceva secundar” sau pur formal. Este act eclezial care îşi primeşte sensul numai în cadrul modului de viaţă bisericesc: credinţă, pocăinţă, rugăciune, spovedanie, Împărtăşanie.

3. Aghiasma Mare şi Aghiasma Mică: deosebiri, timp, sens

3.1. Aghiasma Mare

Aghiasma Mare se săvârşeşte de două ori pe an, la 5 şi 6 ianuarie, în amintirea şi trăirea Botezului Domnului în Iordan. O precizare importantă: în ambele zile se săvârşeşte aceeaşi rânduială a Aghiasmei Mari. Este greşit să spunem că în ajun este „mică” şi în ziua Praznicului este „mare”. Şi în ajun, şi în ziua Bobotezei avem Aghiasma Mare.

Istoric, în primele veacuri creştine, sfinţirea apei la Teofanie era legată de săvârşirea botezurilor catehumenilor. De aceea şi imnul „Câţi în Hristos v-aţi botezat…” se cântă la Sfânta Liturghie a Teofaniei, arătând vechea legătură dintre sărbătoare şi experienţa baptismală.

Săvârşirea Aghiasmei Mari şi în ajun s-a generalizat mai târziu, din motive pastorale, întrucât preoţii merg la case şi „colindă” cu Aghiasma, adică duc binecuvântarea în spaţiile de viaţă ale poporului.

3.2. Aghiasma Mică

Aghiasma Mică se săvârşeşte de obicei în prima zi a fiecărei luni (în afară de ianuarie, în multe tradiţii, din pricina Teofaniei) şi în diverse împrejurări: puneri de temelie, inaugurări, începuturi de lucrări, binecuvântarea locuinţelor, magazinelor, mijloacelor de transport etc. Forma ei are adesea un caracter de rugăciune de cerere către Maica Domnului (paraclisis) şi, în mod normal, se săvârşeşte după Sfânta Liturghie.

În ambele cazuri, miezul este acelaşi: invocarea Duhului Sfânt pentru a sfinţi apa, ca ea să devină curăţitoare, tămăduitoare, luminătoare şi apărătoare împotriva puterilor potrivnice.

4. Când se sfinţeşte apa: rugăciunea şi epicleza – nu „momentul” crucii

Aici este nevoie de rigoare teologică. Mulţi cred că Aghiasma se face „în clipa în care se afundă crucea” şi se cântă troparul „În Iordan botezându-Te Tu, Doamne…”. Acest gest este foarte important şi are o mare forţă simbolică, însă sfinţirea propriu-zisă se săvârşeşte prin rugăciuni şi prin epicleza Duhului Sfânt, mai ales în Marea Rugăciune „Mare eşti, Doamne…”, unde se cere:

„Fii Tu Însuţi de faţă… prin pogorârea Sfântului Tău Duh şi sfinţeşte apa aceasta.”

Afundarea crucii a fost introdusă mai târziu pentru a reprezenta mai plastic Botezul Domnului. Dar esenţa teologică este că Biserica Îl cheamă pe Duhul Sfânt să sfinţească creaţia.

5. Ce dăruieşte Aghiasma: sfinţirea casei, vindecare, îndepărtarea ispitelor

Rugăciunea Aghiasmei Mari este foarte limpede: prin împărtăşirea şi stropirea cu ea, credinciosul primeşte curăţirea sufletului şi a trupului, vindecarea patimilor, sfinţirea casei şi folosul „de trebuinţă”. Aceasta nu înseamnă că Aghiasma „automat” rezolvă probleme, fără pocăinţă şi viaţă duhovnicească. Biserica nu lucrează niciodată mecanic.

Aghiasma este lucrare în sinergie:

• Harul lucrează real.

• Dar omul este chemat să primească cu credinţă, rugăciune şi schimbare a vieţii.

De aceea, atunci când unii aleargă la „magii”, „deşteptători”, clarvăzători, iar apoi cer Aghiasmă ca antidot, apare o lipsă de coerenţă. Biserica ne dă sfinţiri adevărate, nu ieşiri magice din impas. Aghiasma este tămăduitoare atunci când omul se întoarce la Evanghelie, la spovedanie, la Sfânta Împărtăşanie, la lupta împotriva patimilor.

Tradiţia populară despre „spiriduşi, duhuri rele care fug de Aghiasmă” exprimă, în felul ei, un adevăr: că Aghiasma este un puternic mijloc de apărare, nu ca talisman, ci ca har bisericesc ce alungă răutatea. Tot ce este incompatibil cu Harul nu rezistă în faţa Harului.

6. Aghiasma şi Sfânta Împărtăşanie: deosebire şi ierarhie

Este foarte importantă o distincţie pastorală: Aghiasma nu înlocuieşte Sfânta Împărtăşanie. Este o mare greşeală să o tratăm ca pe o „variantă alternativă”. Sfânta Euharistie este darul cel mai înalt: Însuşi Trupul şi Sângele lui Hristos. Aghiasma este un dar de binecuvântare şi mângâiere, adesea recomandat de duhovnici ca întărire, mai ales în situaţii în care cineva, din motive duhovniceşti, nu are încă binecuvântare să se împărtăşească.

În Sfântul Munte Athos există frumoasa rânduială de a bea Aghiasmă după Sfânta Liturghie. Iar în cele opt zile de după Teofanie, se bea din Aghiasma Mare. Această rânduială ne arată că Aghiasma are locul ei, dar culmea rămâne Împărtăşirea cu Sfintele Taine.

7. Putem păstra Aghiasma Mare în casă?

Da, şi există chiar mărturie patristică. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că credincioşii iau apă şi o păstrează „un an întreg” – şi adesea mai mult – iar semnul este că apa rămâne întreagă, curată, „ca proaspătă”. Aceasta nu este „magia materiei”, ci mărturie că Dumnezeu binecuvintează creaţia şi o păstrează în mod minunat.

Prin urmare, putem avea Aghiasmă în casă, cu evlavie: într-un vas curat, aşezată într-un loc cuviincios, nu amestecată cu apele obişnuite.

8. Cum săvârşim Aghiasma în casa noastră: pregătire şi rânduială

Când chemăm preotul să săvârşească Aghiasma Mică în casă, nu facem un „obicei” ca „să meargă bine treburile”. Îl chemăm pe Hristos, prin Biserică, să locuiască în casa noastră. Este ca şi cum am spune: „Doamne, vino şi aşază-Te aici.”

De aceea, pregătirea are două laturi:

a) Pregătirea duhovnicească

• Să domnească pacea, să se evite certurile.

• Să existe rugăciune.

• Acolo unde este cu putinţă, să fie precedată de spovedanie şi de întoarcerea la viaţa bisericească.

Binecuvântarea spaţiului se leagă de viaţa persoanelor.

b) Pregătirea practică

Se aşază o masă într-un loc cuviincios (pe cât posibil spre Răsărit) şi se pregătesc:

• un vas cu apă curată,

• o lumânare ori sfeşnic,

• cădelniţă cu cărbune şi tămâie,

• o icoană (dacă nu se află deja aproape),

• busuioc sau un mănunchi de verdeaţă pentru stropire,

• un prosop curat,

• un pahar mic,

• un bileţel cu numele celor pentru care se face pomenire.

Este bine să fie de faţă membrii familiei. Uşile camerelor se deschid, pentru ca preotul să poată trece şi stropi.

Este foarte folositor ca după Aghiasmă familia să rostească o scurtă rugăciune, să cânte „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău…” sau un tropar şi să pună astfel început unei noi rânduieli: nu doar a casei, ci şi a inimii.

9. Cum folosim Aghiasma în casă: sorbire, stropire, evlavie

Folosirea Aghiasmei se face cu credinţă şi cu discernământ:

• O bem pe nemâncate, asemenea anafurei.

• După buna rânduială: mai întâi anafura, apoi Aghiasma (atunci când le avem pe amândouă).

• O bem ca binecuvântare, nu ca pe un „medicament” care „lucrează oricum”. Harul lucrează, dar omul trebuie să trăiască în pocăinţă.

Stropim casa (cu binecuvântarea preotului) în nevoi, boli, încercări şi în perioade de ispite. Însă întotdeauna cu rugăciune: „Doamne, sfinţeşte casa aceasta…”

Ceea ce rămâne nu se aruncă la chiuvetă sau la canalizare. Dacă este nevoie să fie vărsată, se toarnă întrun ghiveci sau într-un loc unde nu se calcă.

Putem pune puţină Aghiasmă în hrană, în grădină, la animale, la seminţe, ca binecuvântare a creaţiei – nu cu credinţă superstiţioasă, ci ca invocare a Harului asupra ostenelii şi a vieţii de zi cu zi.

Sfântul Luca al Crimeii (Voino-Iaseneţki) a subliniat, în mod pastoral, folosirea frecventă a Aghiasmei ca „medicament” duhovnicesc. Biserica însă adaugă: medicamentul lucrează atunci când omul nu refuză Medicul. Iar Medicul este Hristos.

10. Încheiere: sfinţirea casei, sfinţirea vieţii

Iubiţii mei fraţi,

Scopul Aghiasmei nu este ca „să meargă toate bine” într-un sens exterior. Scopul ei este ca omul şi casa lui să se întoarcă la binecuvântarea prezenţei lui Dumnezeu. Aghiasma sfinţeşte creaţia, dar ne cheamă şi pe noi la sfinţenie. Căci, aşa cum se spune pe drept cuvânt, „apa curată primeşte Harul”; în acelaşi fel, inima curată Îl primeşte pe Dumnezeu.

Să nu cerem, aşadar, sfinţirea casei fără sfinţirea vieţii. Să nu cerem binecuvântarea zidurilor fără pocăinţa celor care locuiesc între ele. Hristos să locuiască mai întâi în „lăuntrul” nostru, şi atunci Harul se va revărsa şi în „afară”.

Iar atunci când, cu credinţă, cu smerenie şi cu cuget bisericesc, bem Aghiasmă, stropim casa şi ne rugăm,

se împlineşte ceea ce cere Biserica:

• ca locuinţa să devină „sălaş al păcii”,

• să piară orice lucrare întunecată,

• să se vindece patimile,

• să se lumineze mintea,

• să se umple de har familia,

şi să fie slăvit Dumnezeu „întru toate”.

Fie ca Harul Prea Sfântului Duh, prin sfintele aghiasme ale Bisericii noastre, să sfinţească locuinţele, inimile şi întreaga noastră viaţă de zi cu zi. Amin.